Authors: Henryk Sienkiewicz
Tăcerea dură destul de mult. Lui Michał i se părea că se scurg veacuri întregi.
― Ovreiule, zise Bohun deodată, e departe până la Zaborów?
― Nu prea departe, răspunse hangiul. Domnia Ta pleci acum?
― Întocmai, spuse Bohun şi se îndreptă spre uşa care dădea în tindă.
― O clipă! răsună glasul lui Zagłoba.
Atamanul se opri deodată, ca şi când ar fi crescut în pământ şi, întorcându-se către Zagłoba, îşi pironi asupră-i ochii negri înfricoşători.
― Domnia Ta ce pofteşti? întrebă scurt.
― Ei, mi se pare că ne cunoaştem de undeva. Nu cumva ne-am întâlnit la o nuntă, într-un hutor din Ucraina?
― Aşa-i! răspunse atamanul cu semeţie, odihnindu-şi iarăşi mâna pe sabie.
― Cum o mai duci cu sănătatea? întrebă Zagłoba. Domnia Ta ai plecat atunci cam în pripă şi n-am avut vreme să-mi iau rămas-bun.
― Şi Domniei Tale ţi-a părut rău?
― Sigur că mi-a părut rău, am fi pornit danţul, că ne mai înmulţiserăm. (Aici jupân Zagłoba îl arătă pe Wołodyjowski.) Tocmai sosise acest cavaler, care ar fi bucuros să te cunoască mai bine.
― Ajunge! strigă Michał, ridicându-se deodată. Trădătorule, te arestez!
― Şi cu ce drept, mă rog? întrebă atamanul cu mândrie, înălţându-şi capul.
― Eşti un răzvrătit, duşmanul Republicii şi ai venit aici ca iscoadă.
― Şi Domnia Ta cine eşti?
― Oho! N-o să-ţi dau ţie lămuriri, acum nu-mi mai scapi!
― O să vedem! spuse Bohun. Nici eu nu ţi-aş fi arătat Domniei Tale îndreptările mele, dacă m-ai fi chemat la luptă ca un oştean, dar de vreme ce mă ameninţi cu arestul, ţi le arăt: iată scrisoarea hatmanului zaporojenilor, pe care o duc principelui Kazimierz. Nu l-am aflat la Nieporęt şi mă duc după el la Zaborów. Cum ai să mă arestezi acum?
Zicând acestea, Bohun privi trufaş şi batjocoritor la Wołodyjowski, iar pan Michał se zăpăci de tot, ca ogarul care simte că pierde vânatul, şi neştiind ce să facă, se uită întrebător la Zagłoba. Urmă o clipă de tăcere.
― Ha! spuse Zagłoba. N-avem ce face! De vreme ce eşti sol, nu putem să te arestăm, dar nu-l mai ameninţa cu sabia pe acest cavaler, dinaintea căruia ai fugit o dată de duduia pământul.
Faţa lui Bohun se acoperi de purpură, fiindcă în clipa aceea îl recunoscu pe Wołodyjowski. Ruşinea şi mândria rănită crescură deodată în atamanul neînfricat. Amintirea acelei fugi îl ardea ca focul. Era singura pată neştearsă de pe slava lui de cazac, la care ţinea mai mult decât la viaţă.
Iar neînduplecatul Zagłoba vorbea mai departe cu sânge-rece:
― Era cât pe ce să pierzi nădragii, şi cavalerului i s-a făcut milă de tine şi ţi-a dăruit viaţa. Ptiu, cazace, fătul meu! Ai faţa de muiere, dar şi inima ţi-e la fel. Făceai pe curajosul cu bătrâna cneaghină şi cu cneazul, un copil, dar când ai înainte un cavaler, o iei la sănătoasa! Se vede că eşti bun numai să duci scrisori şi să răpeşti jupâniţe, războiul nu e de tine. Pe viul Dumnezeu, am văzut cu ochii mei cum îţi fâlfâiau nădragii. Ptiu, ptiu! Acum vorbeşti de sabie, fiindcă eşti purtătorul unei scrisori. Cum să ne batem cu tine, când tu te aperi cu această scrisoare? Ei, cazace, fătul meu! Vrei să ne amăgeşti, dar nu se prinde! Chmiel e un bun oştean, Krzywónos e bun dar printre cazaci sunt şi mulţi lăudăroşi!
Bohun se apropie deodată de jupân Zagłoba, care trecu repede în spatele lui Wołodyjowski, aşa că cei doi tineri se aflară faţă în faţă.
― N-am fugit de frică dinaintea Domniei Tale, ci ca să-mi scap oameni, zise Bohun.
― Eu nu cunosc pricina pentru care ai spălat putina, dar ştiu că ai şters-o, răspunse Michał.
― Sunt gata să mă bat oricând cu Domnia Ta, chiar acum şi aici.
― Mă provoci? întrebă Wołodyjowski, mijindu-şi ochii.
― Tu mi-ai răpit faima căzăcească, m-ai făcut de ruşine, am nevoie de sângele tău.
― Prea bine, răspunse Wołodyjowski.
―
Volenti non fit injuria
{170}
, adăugă Zagłoba. Dar cine să-i dea scrisoarea principelui?
― Nu-ţi bate capul, Domnia Ta; asta-i treaba mea!
― Atunci încrucişaţi săbiile, dacă nu se poate altfel, zise Zagłoba. Ia aminte, atamane, dacă norocul va fi de partea ta cu acest cavaler, vei avea de luptat şi cu mine. Acum, pane Michał, vino puţin afară, am să-ţi spun ceva grabnic.
Cei doi prieteni ieşiră şi-l chemară pe Kuszel de la fereastra iatacului, apoi Zagłoba spuse:
― Domniile Voastre, stăm prost. Bohun are într-adevăr o scrisoare pentru principe şi dacă-l omoram, înfundăm temniţa. Amintiţi-vă că oşteanul
propter securitatem loci
judecă numai la două mile de câmpul alegerilor şi, oricum, avem de-a face cu un
quasi
trimis! Proastă treabă! După aceea va trebui să ne ascundem pe undeva sau ne va apăra prinţul, altfel poate să iasă rău. Pe de altă parte, e şi mai rău dacă-l lăsăm slobod. E singurul mijloc de a o scăpa pe cneaghină. O vom găsi mai uşor dacă Bohun nu va mai fi printre cei vii. Se vede că însuşi Dumnezeu vrea să-i ajute pe Helena şi pe Skrzetuski. Asta-i! Să chibzuim, Domniile Voastre.
― E, găseşti Domnia Ta vreun şiretlic! zise Kuszel.
― Eu am adus lucrurile în aşa chip, încât el să ne provoace pe noi. Dar ne trebuie martori care să nu fie prieteni cu noi. Cred că n-ar fi rău să-l aşteptăm pe Charłamp. Mă însărcinez eu să-l conving să-i dea întâietate lui Bohun şi, la nevoie, să depună mărturie că am fost provocaţi şi a trebuit să ne apărăm. De asemenea trebuie să aflăm mai bine de la Bohun unde a ascuns-o pe jupâniţă. Dacă va pieri, nu mai are nevoie de ea – poate o să ne spună, dacă-l vom ruga. Şi dacă n-o să ne spună, tot e mai bine să moară. Trebuie să facem totul cu multă prevedere şi socoteală. Îmi plesneşte capul, Domniile Voastre.
― Cine se va bate cu el? întrebă Kuszel.
― Întâi pan Michał, apoi eu, zise Zagłoba.
― Iar eu voi fi al treilea.
― Nu se poate, îl întrerupse Michał, am să mă bat numai eu şi cu asta gata. De voi cădea eu, norocul lui, să plece sănătos.
― O! Eu i-am şi spus, zise Zagłoba, dar dacă Domniile Voastre hotărâţi altfel, mă închin.
― Ei, dacă vrea, n-are decât să se bată şi cu Domnia Ta, dar atât.
― Să mergem la el.
― Să mergem.
Intrară şi îl găsiră pe Bohun în odaia de oaspeţi, bând mied. Atamanul se liniştise cu totul.
― Domnia Ta, ascultă, îi zise Zagłoba, avem să vorbim treburi însemnate. Domnia Ta l-ai provocat la luptă pe acest cavaler; bine, dar trebuie să ştii că, atâta vreme cât eşti sol, te apără legea, ai venit aici printre oameni cu bună creştere, nu printre sălbatici. Aşa că nu putem să-ţi dăm satisfacţie, decât dacă recunoşti în faţa martorilor că Domnia Ta ne-ai provocat pe noi. Vor veni aici câţiva şleahtici cu care trebuia să încrucişăm săbiile, şi ai să spui asta faţă de ei; iar noi îţi dăm cuvântul de cavaler că dacă-l vei birui pe pan Wołodyjowski, vei pleca slobod, fără să te împiedice cineva, doar dacă nu vrei cumva să te masori cu mine.
― Prea bine, rosti Bohun, voi porunci oamenilor mei în faţa acelor şleahtici să ducă scrisoarea şi să-i spună lui Chmielnicki, dacă am să pier, că eu v-am provocat, iar dacă Dumnezeu mă va ajuta să-l înving pe acest cavaler şi să-mi recapăt slava căzăcească, am să te rog şi pe Domnia Ta să ne batem.
Spuse şi se uită în ochii lui Zagłoba care se cam fâstâci, tuşi, scuipă şi răspunse:
― Mă învoiesc. Abia când ai să-ţi încerci puterile cu ucenicul meu, ai să vezi la ce te poţi aştepta de la mine. Dar să lăsăm asta. Mai este al doilea
punctum,
mai gingaş, în legătură cu care ne adresăm conştiinţei tale, căci, dacă eşti cazac, vrem să ne purtăm cu Domnia Ta ca şi cu un cavaler. Domnia Ta ai răpit-o pe cneaghina Kurcewiczowna, logodnica unui tovarăş şi prieten al nostru, şi o ţii ascunsă. Află că dacă te chemam în judecată pentru asta nu te mai ajuta cu nimic nici faptul că eşti trimisul lui Chmielnicki, fiindcă
raptus puellae
este o treabă care se plăteşte cu capul, şi erai judecat pe loc. Gândeşte-te bine, porneşti la luptă şi poţi să mori, ce se va întâmpla atunci cu acea sărmană? îi vrei răul şi pieirea tocmai tu, care spui că ţi-e dragă? Ai s-o laşi fără nici un sprijin? în seama ruşinii şi a nenorocirilor? Vrei să-i fii călău şi după moarte?
Glasul lui jupân Zagłoba răsuna cu o gravitate nu prea obişnuită pentru el, iar Bohun păli şi întrebă:
― Ce vreţi de la mine?
― Arată-ne locul în care o ţii închisă, ca, în caz că vei muri s-o găsim şi să i-o întoarcem logodnicului. Dumnezeu va avea milă de sufletul tău, dacă ne vei destăinui ascunzătoarea.
Atamanul îşi sprijini capul în palme şi căzu adânc pe gânduri, iar cei trei tovarăşi urmăreau cu luare-aminte schimbările care se petreceau pe această faţă expresivă, care se acoperi dintr-odată de o tristeţe duioasă, de parcă niciodată n-ar fi răsfrânt simţăminte aspre ca mânia şi turbarea, de parcă acest om era făcut doar pentru dragoste şi duioşie. Multă vreme tăcură cu toţii, până când, în sfârşit, liniştea fu întreruptă de glasul lui Zagłoba, care tremura rostind cele ce urmează:
― Dacă ai ruşinat-o cumva, să te pedepsească Dumnezeu, iar ea să-şi găsească adăpost fie şi la o mănăstire…
Bohun îşi înălţă ochii înlăcrimaţi şi plini de dor şi spuse:
― Dacă am ruşinat-o? Nu ştiu cum iubiţi Domniile Voastre, şleahticii, oştenii şi cavalerii, dar un cazac ca mine… eu am ferit-o de moarte şi de ruşine la Bar, apoi am dus-o în pustiu; acolo am păzit-o ca pe ochii din cap, n-am ridicat un deget asupra ei, i-am căzut la picioare şi am bătut mătănii ca înaintea unei icoane. Mi-a poruncit să plec, am plecat şi n-am mai văzut-o, că nu m-a lăsat războiul.
― Dumnezeu va ţine socoteală de asta, când te va judeca! zise Zagłoba, răsuflând uşurat. Dar e oare în siguranţă? Acolo e Krzywónos şi tătarii!
― Krzywónos stă la Kamieniec, iar pe mine m-a trimis la Chmielnicki să-l întreb dacă să se ducă sau nu la Kudak; până acum o fi şi pornit, iar acolo unde-i ea, nu sunt nici cazaci, nici Ieşi, nici tătari; e fără primejdie.
― Atunci unde-i?
― Ascultaţi, Domniile Voastre! Fie cum vreţi; am să vă spun unde este şi am să poruncesc să v-o dea, dar pentru asta legaţi-vă prin cuvântul de cavaler că dacă-mi ajută Dumnezeu, n-o s-o mai căutaţi. Făgăduiţi-mi pentru voi şi pentru pan Skrzetuski şi eu vă spun unde este.
Cei trei prieteni priviră unul la altul.
― O, fără îndoială, nu putem! strigară Kuszel şi Wołodyjowski.
― Aşa? spuse Bohun şi sprâncenele i se strânseră, iar ochii îi scânteiară. Şi de ce nu puteţi, Domniile Voastre, să faceţi asta?
― Pentru că Skrzetuski nu-i de faţă şi, în afară de asta, află că nici unul dintre noi nu va înceta s-o caute, chiar dacă ai fi ascuns-o şi în pământ.
― Atunci ce târg vreţi să faceţi cu mine; tu, cazace, dă-ne sufletul, iar noi te căsăpim cu săbiile! A, degeaba! Voi credeţi că sabia mea căzăcească nu-i de oţel, de croncăniţi asupra mea ca ciorile deasupra unui stârv? Voi aveţi nevoie de sângele meu, eu de al vostru! O să vedem cine cu ce o să se aleagă.
― Aşadar nu vrei să spui?
― De ce v-aş spune? La moarte cu voi toţi!
― La moarte cu tine! Meriţi să te hăcuim cu săbiile.
― Încercaţi! spuse atamanul, zvâcnind în sus.
Kuszel şi Wołodyjowski se ridicară şi ei de pe laviţă.
Privirile ameninţătoare începură să se încrucişeze, piepturile cuprinse de mânie răsuflau mai puternic şi nu se ştie la ce s-ar fi ajuns, dacă nu era Zagłoba care, uitându-se pe fereastră, exclamă:
― A venit Charłamp cu martorii!
După o clipă, rohmistrul din Petyhorsk intră în încăpere însoţit de doi tovarăşi, panii Sielicki. Îşi dădură bineţe, şi Zagłoba îi luă deoparte şi începu să le spună despre ce e vorba.
Le vorbi atât de limpede, încât îi convinse îndată, mai ales că se asigură că pan Wołodyjowski îi roagă numai pentru o scurtă păsuire, iar după lupta cu cazacul le va sta la dispoziţie. Aici jupân Zagłoba începu a povesti cât de veche şi de cumplită este ura tuturor oştenilor prinţului faţă de Bohun, vrăjmaşul Republicii întregi şi unul dintre cei mai cruzi răzvrătiţi, în sfârşit, le istorisi cum a răpit-o pe cneaghină, o jupâniţă din neam de şleahtici şi logodnică a unui şleahtic care este oglinda tuturor virtuţilor cavalereşti.
― Iar dacă Domniile Voastre sunteţi şleahtici şi vă simţiţi fraţi cu noi, atunci nedreptatea noastră e şi a voastră, e a întregii stări a şleahticilor; o să răbdaţi dar, Domniile Voastre să nu fie răzbunată?
La început Charłamp se împotrivi, spunând că, de vreme ce lucrurile stau aşa, trebuie să-l spârcuiască numaidecât pe Bohun, „iar pan Wołodyjowski să se bată cu mine, aşa cum ne-am înţeles”. Jupân Zagłoba fu nevoit să-i lămurească încă o dată de ce nu se poate şi nu se cuvine să se năpustească atâţia asupra unuia singur. Din fericire îl ajutară panii Sielicki, amândoi oameni cu judecată sănătoasă şi statornică, aşa că în cele din urmă îndărătnicul lituanian se lăsă convins şi se învoi cu amânarea.
În acest timp, Bohun se duse la oamenii lui şi se întoarse cu esaulul Eliaszeńko, căruia îi spuse că provocase la luptă doi şleahtici, după care repetă cu glas tare acelaşi lucru faţă de Charłamp şi de panii Sielicki.
― Iar noi făgăduim, zise Wołodyjowski, că dacă ieşi învingător din lupta cu mine atunci numai de tine atârnă dacă vrei să te baţi şi cu jupân Zagłoba; nimeni altul nu te va mai provoca şi nici nu vei fi atacat de toţi deodată, vei pleca unde vrei – lucru pentru care ne dăm cuvântul de cavaleri şi vă rugăm şi pe Domniile Voastre să vi-l daţi.
― Ni-l dăm, spuseră solemn Charłamp şi cei doi Sielicki.
Atunci Bohun înmâna lui Eliaszeńko scrisoarea lui Chmielnicki către principele Kazimierz şi-i zise:
― Dacă mor, tu să dai principelui scrisoarea şi să-i spui şi lui Chmielnicki că eu am fost vinovat şi că nu m-au omorât prin trădare.
Zagłoba, care avea ochi pentru toate, băgă de seamă că pe faţa mohorâtă a lui Eliaszeńko nu se vedea nici urmă de nelinişte – se vede că era sigur de atamanul său.
Bohun se întoarse cu mândrie la şleahtici.
― Ei, acum fiecare cu ce-i e scris, rosti el. Putem să mergem.
― E timpul, e timpul! răspunseră cu toţii, prinzându-şi poalele contăşelor la cingătoare şi luându-şi săbiile la subsuoară.
Ieşiră înaintea hanului şi se îndreptară spre râul care curgea prin desişul de măceşi, trandafiri sălbatici, merişori şi puieţi de pin. Noiembrie scuturase într-adevăr frunzele, dar tufişurile erau atât de dese, încât se întindeau negre, ca o fâşie de zăbranic, hăt, pe câmpurile goale până spre păduri. Ziua era palidă, dar senină, plină de acea tristeţe dulce de toamnă. Soarele tivea blajin cu aur crengile dezgolite ale copacilor, luminând dunele galbene de nisip, care se întindeau puţin mai încolo pe malul drept al pârâului. Potrivnicii şi martorii lor se apropiau tocmai de acele dune.